Eram de două luni cu Natalia. O blondă sclipitoare, cam posesivă. Ne înțelegeam excelent și aveam foarte multe puncte comune. Plăcut, nu-i așa, pentru un cuplu? Ne potriveam de minune, așa spuneau toți. Nu neg, chiar eram un cuplu reușit, care atrăgea des toate privirile și stârneam invidia multora.
O plăceam mult de tot. Sexy, iubăreață, plină de pasiune, avea un talent cuceritor de a mă tenta permanent. Într-o zi, mi-am dat seama că era mai mult amantă decât prietena mea. Atracția fizică ne lega puternic. O doream exclusiv ca femeie. Sexual. Și, într-un fel, asta m-a cam îngrijorat. Firește, Natalia dorea mai mult și-și făcuse mari planuri cu mine. Dar eu, nu mă simțeam în stare de a mă implica absolut, după cum și-ar fi dorit ea.
În acea perioadă, o vecină brunetă, apetisantă la maxim, m-a atras și m-a sedus. Era vorba despre o femeie foarte atrăgătoare, pe care o doream imens. Mi-am dat seama că nu voi avea liniște până nu o voi avea. Mă temeam însă de un gest necugetat din partea mea. Mai precis, ca Natalia să nu afle cumva de escapada mea amoroasă. După câteva atingeri și săruturi cu această vecină superbă, Mia, am trecut la fapte (ea m-a încurajat). Eram de nestăpânit iar ea, cum să vă zic, pofticioasă, o disperată și jumătate care mă provoca cu adevărat non stop. N-aș fi vrut nici în ruptul capului să o ratez!
Am luat deci responsabilitatea asupra mea și am intrat hotărât în această poveste care, până la urmă, a avut o latură tragică (dar anticipată de mine): m-am despărțit cu lacrimi de Natalia. Într-un fel, recunosc, eram vinovat. Dar sincer, nu puteam să duc o viață dublă, nu-i genul meu. Am renunțat la prietena mea de dragul vecinei, pentru că aceasta m-a atras cel mai tare. Am greșit?
Da. Aveam să constat peste câteva săptămâni că m-am cam pripit puțin, luat de valul efuziunii mele. Ea nu era ceea ce voia să pară în ochii mei. Ca și mine, avea un caracter tumultos, dificil, era nehotărâtă și profund instabilă. M-a decepționat. Nu știu cum dar am aflat că s-a cuplat cu un verișor de-al meu, care s-a amorezat până peste cap de noua mea prietenă.
Într-o zi, spre imensa mea surpriză, i-am văzut în oraș de mână, ca și cum eu nici n-aș fi existat. Am avut un șoc! M-am simțit prost, devalorizat, un nimeni. De fapt, Mia s-a purtat cu mine exact cum procedasem eu cu Natalia. Mi-a servit-o cu aceeași modenă, cum se spune.
Dar pentru că sunt un etern îndrăgostit, nu am fost trist prea mult timp. Mereu găsesc eu câte un suflețel care să mă dorească. Femei sunt pe toate drumurile, nu? La birou, tocmai se angajase o nouă colegă. Brunetă, delicată, sexy, elegantă, timidă. Genul care îmi cade repede victimă. Așadar, am acționat în consecință, evident tulburat de imaginea sa fantastică.
Pentru că, prin natura structurii firmei, îi eram șef, am făcut uz (și acum nu mă mândresc cu asta) de poziția mea privilegiată și am exercitat asupra sa o teroare psihologică, însă presărată des cu aluzii clare și cu complimente. Steluța a înțeles exact ce urmăream. În ochii mei, îmi lăsa senzația că era complexată și chiar că, prin absurd, mă iubea. Era o simplă iluzie?
Cert este că una peste alta, fata mă atrăgea din ce în ce mai mult și că pentru ea, aș fi putut renunța la principiile mele. Doream neapărat să fim împreună, cu orice preț. Am aflat însă un amănunt care nu mi-a convenit și care, dintr-o dată, schimba radical datele problemei: tipa avea un prieten.
Cumva înfuriat de această veste, dar hotărât cu atât mai mult să o am pe Betty, am început să devin, treptat, coșmarul său. Cu orice prilej o criticam și o făceam să mi se simtă inferioară, să o domin clar. Iar figura, din fericire a ținut. Ah, de câte ori nu am făcut-o să plângă în biroul meu… Apoi, aparent impresionat de noianul de lacrimi, o consolam cu cuvinte tandre și cu promisiuni deșarte. Mă jucam cu biata Betty, pentru că am observat că era slabă de înger, cum se zice și ușor de manipulat.
Jocul meu dur mi-a adus rezultatele scontate. Într-un final, sub impulsul presiunii mele, ea s-a certat cu prietenul său și a întrerupt orice fel de legătură cu acesta, căzând spășită în brațele mele. Ce să vă spun, a fost o victorie pentru care am nădușit serios!
Dar Betty și-a luat rolul în serios și a devenit o iubită perfectă, responsabilă, care mă uimea. Sensibilă, bună, grijulie, atentă până la detalii cu mine, reușea în repetate rânduri să mă complexeze. Cred că mi-a analizat cu atenție stilul și a încercat (și reușit) să mi-l copieze. A folosit aceeași armă, cu succes, credeți-mă.
Betty a înțeles de la început că sunt infidel și-mi plac la nebunie femeile. Dar a sperat că, cine știe, mă voi opri la ea. În acest sens, a depus un efort constant pentru a mă determina să o doresc non stop, să fiu dependent de ea. Inteligentă femeie. Am crezut-o slabă și neajutorată, simțeam că pot să fac cu ea orice și uite că nu prea a fost cazul.
M-a stăpânit (cum face și acum) și am cerut-o de soție. Aveam două fetițe și am renunțat, de dragul lor, de a mai alerga ca un disperat după fuste. Dar nu-mi pare rău. Sunt un soț și un tată responsabil, tolerant și serios. Betty a reușit să mă schimbe.
Nelu, Los Angeles
N-aş fi reuşit această schimbare din viaţa mea fără aportul important al vrăjitoarei Claudia care m-a ajutat să-mi rezolv problemele sentimentale din viaţa mea. Mulţumesc mult, doamnă Claudia.
Contact: 0762.773.001 / 0729.231.239 / 0049.157.335.532.70
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoarero.com